Definiția cu ID-ul 581957:

Enciclopedice

SALT LAKE CITY [sɔlt leik síti], oraș în V S.U.A., centrul ad-tiv al statului Utah, situat pe un platou de la poalele m-ților Wasatch (M-ții Stâncoși), la 1.320-1.400 m alt., pe râul Jordan, la 24 km SE de Marele Lac Sărat (Great Salt Lake); 181,7 mii loc. (2000). Centru politico-economic, comercial, financiar, cultural și și religios al mormonilor. Nod feroviar. Aeroport. Expl. de metale neferoase (aluminiu, cupru, zinc, aur, argint). Rafinărie de petrol. Constr. de motoare pentru rachete, de armament (proiectile), computere, aparate electrice ș.a. Ind. metalurgiei feroase (oțel) și neferoase (aluminiu, cupru, plumb, zinc), chimică, electronică, textilă, a mat. de constr. (ciment), poligrafică și alim. Universitate (1850), Orchestră simfonică (1979), Teatru de operă și balet, Muzee de artă și științele naturii. Parc (40,5 ha). Monumente: Capitoliu (1915), Monumentul „This is the Place” („Acesta este locul”), ridicat în amintirea primilor mormoni stabiliți aici, Piața Templului (1893), dominată de Biserica mormonilor, Monumentul Pescărușului (1913) și de Tabernaculul mormonilor (1867), care are în interior o orgă cu 11.000 de registre. La S.L.C. s-au desfășurat Jocurile Olimpice de iarnă din anul 2002. Triburile amerindiene pauite, shoshone și ute au locuit în această zonă înainte de venirea coloniștilor, care au vizitat aceste locuri în 1824. La 22 iul. 1847, primii mormoni au ajuns aici (Orson Pratt și Erastus Snow), iar la 24 iul. 1847, un grup de 148 mormoni, conduși de Brigham Young, refugiați din cauza persecuțiilor din Vestul Mijlociu, s-au așezat aici. În 1850, în acest loc se stabiliseră deja 5.000 de mormoni. Centru turistic.